Cămin de bătrâni la conducerea căruia vocea și talentul au impus-o, în vara lui 2019, fix pe fiica administratorului public de la Râmnicu Vâlcea, Alexandru Ghibirdic (fost șef la Taxe și Impozite locale și pensionar de lux).
“A fost cel mai bun mandat al meu, din carieră (sic!) (…) A fost cea mai bună colaborare care a putut exista între Consiliul Județean și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Orice rău voitor, cât de rău voitor ar putea fi, nu poate să nu recunoască că în județ s-au făcut investiții fantastice (…), iar în municipiu s-au făcut zeci de lucrări, printre care aș vrea să enumăr doar două. Este vorba despre bretelele de peste podul de la intrare din Goranu (de parcă Gornau n-ar fi cartier al Râmnicului – n.m.), investiție care a fost șuntată, tăiată de reprezentanți ai Partidului Național Liberal (în realitate, e vorba de fostul său adjunct, candidat PSD la Primăria Râmnicu Vâlcea în 2016, care a avut, la vremea respectivă și argumente transparent dezbătute – n.m.), pentru că ei uită că, până a prelua eu acest mandat, ei au fost la guvernare (bla, bla, bla, iarăși minte prin omisiune, în fine). Iar căminul de bătrâni e cel mai frumos din Europa, nu din România, hotel de patru stele. Jucau poker acolo liberalii, iar acum este cel mai frumos din Europa. Vin reprezentanți din toată Europa și-și fac cruce cum poate exista în România un astfel de cămin de bătrâni (…)”, a perorat Gutău joi seară (23 ianuarie) în fața celor prezenți la Conferința județeană extraordinară a PSD Vâlcea. Nu a uitat să-i asigure pe social-democrați de iubire veșnică, de concurență fair-play la alegerile locale și că va fi în continuare președinte la CJ Vâlcea Costi Rădulescu. Între noi fie vorba, la fel i-a asigurat și pe liberali în 2008 și a făcut tot ce a depins de el să câștige alegerile în județ… răposatul Ion Cîlea, președintele PSD Vâlcea.
Un bărbat puternic, protector cu familia și sever cu “leprele care n-au pus o bordură, pardon, o cărămidă în viața lor”
Din decembrie anul trecut, venerabila doamnă Floricia D. a fost internată la Căminul pentru persoane vârstnice Râmnicu Vâlcea (Ostroveni). Este nimeni alta decât soacra edilului nepereche. A fost adusă acolo de la Copăcelu (cartierul de strămutați în urma revărsărilor necontrolate de saramură de la Ocnele Mari de acum 18 ani), unde locuia singură, susțin vecinii. “Are vreo 80 de ani și au găsit-o într-o zi căzută din pat, cred că și leșinată. Atunci au dus-o la cămin. Sunt condiții foarte bune acolo, și de cazare, și de îngrijire, e și o mătușă mai de departe a soțului internată”, ne-a declarat o vecină. Din fericire pentru ea, Floricica D. are copii și nepoți înstăriți. Dacă nu i-ar completa ei costurile, probabil că nu ar fi putut beneficia de serviciile căminului, pentru că are o pensie mică. Potrivit hotărârii Consiliului Local din 26.07.2017, contribuţia lunară de întreţinere este de 1.982 lei pe beneficiar. Dar, stai strâmb și te întrebi: să-i fi scăpătat familia fix în “cel mai bun mandat” cu care se laudă, de nu și-a permis să angajeze o îngritoare la domiciliu pentru tanti Floricica? Chiar nu puteau lăsa locul de la cămin liber pentru alt bătrân ce realmente nu mai are pe nimeni care să aibă grijă de el?
Administrație împânzită de rubedenii și afini
Din vara anului trecut, Căminul pentru persoane vârstnice Râmnicu Vâlcea este condus de Alexandra Irena Tudor. Nimeni alta decât fiica administratorului public al municipiului, Alexandru Ghibirdic, chiar dacă numele păstrat din fosta căsătorie n-ar fi dat-o ușor de gol. Un alt model de incompatibilitate (dacă nu conflict de interese) impusă trufaș pe banii contribuabilului vâlcean de o masă complice de funcționari și pseudopoliticieni. Încrengătură aproape ridicolă, dacă n-ar fi tragică pentru cetățeanul de rând. Nu-i căutați la declarații de avere și interese, că nu-i găsiți pe site-ul primăriei, deși ar avea obligația, și tată, și fiică, să le completeze corect, în caz contrar fiind sancționabili de lege. Ce credeți că a recomandat-o pe doamna Tudor să devină șefa căminului de bătrâni? Joburile anterioare de la Apavil sau Banca Transilvania? Ong-ul cu activitate străvezie pe care și l-a trecut în CV? Sau faptul că e fiica actualului administrator public, fost șef la taxe și impozite locale, pensionar de lux altfel, mână dreaptă a edilului? Întreb retoric și trist, evident. Tot anul trecut, s-a angajat și nora lui Gutău la Consiliul Județean Vâlcea…
Dacă am ajuns să trecem cu vederea cum se instaurează în continuu la controlul județului și al municipiului reședință de județ pletora asta de familii, încuscrite de lăcomia de neostoit, la vedere sau mai puțin la vedere pentru omul de rând, înseamnă că simțul civic a intrat în moarte clinică la nivel local. Dacă aveți răbdare să-i numărați, om cu om, consilier local cu nevastă în adminsitrație (spre exemplu: greșim, Fane Leța?), șef cu fiică, fiu, soție, amantă etc în sistem, veți înțelege cât de ușor se adună 14-15 mii de alegători doar în Râmnicu Vâlcea. Încă n-ar fi de tot tragic dacă nu ar fi și iremediabil retrogradă pentru interesul comunității sănătoase, oneste, această adevărată aristocrație bugetofagă.
Pentru conformitate: în ciuda repetatelor încercări, nu am reușit s-o contactăm telefonic pe Irena Tudor pentru a obține o declarație din partea ei. Vom încerca și în decursul săptămânii viitoare și pe alte numere decât cel vechi, pe care i-l știam de când activa la Banca Transilvania. În ce-l privește pe Mircia Gutău, continuăm protestul împotriva atitudinii sale abuzive față de o parte a presei, așa cum am anunțat public. Desigur, dacă-și exprimă opiniile prin alte modalități, îl vorm urmări cu atenție și cita, eventual.
Sursa foto: Căminul pentru persoane vârstnice Râmnicu Vâlcea/FB
Pe aceeași temă: