Mesaj elegant la final de mandat al prefectului Florian Marin

0
1223

Marți, 5 noiembrie, prefectul județului Vâlcea Florian Marin a postat pe propriul cont de socializare online un mesaj de mulțumire adresat tuturor colaboratorilor și vâlcenilor, în general. Timp de doi ani și jumătate a fost un înalt funcționar sobru, în general imparțial și foarte transparent în activitate. Aproape în contrast cu o guvernare PSD care, paradoxal, a părut că-i creează deseori probleme destul de complicat de gestionat. A rezistat cu brio multor presiuni, o mare parte venite dinspre partenerul local de alianță politică al PSD de la PER. În acest context, cel puțin ciudat din punct de vedere politic, a reușit să-și asigure totuși un loc onorabil între înalții funcționari care au reprezentat Guvernul în Vâlcea. Lucru valabil și pentru toți colaboratorii săi.


“Bună dimineața.
În scurt timp se va încheia mandatul meu ca prefect al județului Vâlcea .Încă de la începutul mandatului am promis și îmi place să cred că am reușit, ca întreaga activitate să o desfășor în baza principiilor legalității, transparenței decizionale și al eficienței.
Alături de subprefectul județului,doamna Aurora Gherghina și de colegii din prefectură, sper că am reușit ca în acești 2 ani și jumătate de mandat, greu încercat în multe momente, să contribui la îmbunătățirea identității vizuale, la creșterea gradului de vizibilitate și conștientizarea a importanței și rolului Instituției Prefectului, în rândurile cetățenilor județului Vâlcea.
Am fost și sunt conștient de faptul că, indiferent de decizie sau de context, nu am putut să mulțumesc întru totul pe cei care aveau așteptări mai mult sau mai puțin îndreptățite de la această instituție sau de la mine.
Doresc să mulțumesc ,în primul rând,colegilor din cadrul Instituției Prefectului, a căror muncă a fost de cele mai multe ori neștiută, însă esențială, în momentele dificile de gestionarea a situațiilor de urgență, în menținerea contactului permanent cu autoritățile locale sau cu instituțiile publice deconcentrate.
De asemenea mulțumesc Consiliului Județean Vâlcea,administrațiilor locale,instituțiilor deconcentrate cu care am avut o bună și foarte bună colaborare instituțională.
Nu în ultimul rând, adresez mulțumiri mass-mediei vâlcene, care a reflectat cu obiectivitate atât activitatea instituției cât și pe cea personală.
Tuturor vâlcenilor le adresez gândurile mele de bine!
Florian Marin, prefectul judetului Valcea

LĂSAȚI UN MESAJ