În perioada 10-11 octombrie 2019, o comisie ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar) a efectuat o inspecție la Școala Gimnazială Nr. 5 din Râmnicu Vâlcea având ca obiectiv evaluarea următoarelor domenii: capacitatea instituțională, eficacitatea instituțională, managementul calității. Echipa de evaluatori a analizat cu atenție toate aspectele pe care le implică buna funcționare a unei școli moderne și 41 de indicatori din cei 43 au obținut calificativul “Foarte bine”.
Comisia de inspectori a remarcat, încă din prima zi, spiritul de echipă al cadrelor didactice, munca reflectată de documentele prezentate pentru control, relația afectivă stabilită între profesori și elevi. De asemenea, s-a remarcat buna colaborare cu reprezentantul primăriei, cu Inspectoratul Școlar Județean, cu președintele Asociației de Părinți și cu reprezentantul comitetului de părinți al școlii.
Este prima evaluare externă după 57 de ani de la înființarea școlii, iar aceasta a dovedit preocuparea permanentă a întregului colectiv pentru calitatea activității desfășurate.
“Au fost chestionați online elevi, părinți, cadre didactice, echipa managerială etc. Am obținut calificativ FB (foarte bine – n.r.). Ținând cont că școala nu a fost evaluata din 1962, ne mândrim cu aecastă realizare”, a declarat directorul unității de învățământ, prof. Cosmin Faitar.