Maia Morgenstern, cap de afiș la Teatrul Ariel în comedia “Între ciocan și nicovală”, regizată de Horațiu Mălăele

0
2253

Vineri, 19 aprilie, scena Teatrului Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea de la Cinema “Geo Saizescu” Ostroveni va găzdui comedia “Între ciocan și nicovală”, după piesa scrisă de Milos Nikolic. Regia artistică poartă semnătura lui Horaţiu Mălăele, textului spectacolului fiind tradus de Veronica Lăzăreanu. Din distribuție fac parte: Maia Morgenstern (Matilda), Mircea Rusu (Grigorie), Dan Constantin (Peter) și Gabriel Popescu (Ivan). Scenografia: Maria Miu, asistent scenografie: Diana Sav, Muzica: George Marcu. Preț bilet: 30 de lei.

Scurtă prezentare a spectacolului
Un fierar ungur află după mult timp că fiul lui este de fapt fiul unui român, rezultat în timpul războiului, când el era pe frontul sovietic. Soţia sa a făcut un copil tot cu un fierar. Şi nici soţia acestuia din urmă n-a rămas mai prejos în absenţa soţului. Şi ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Revolta pe care o simte nemţoaica ajunge la paroxism, astfel că doreşte să se răzbune. Comedia trăznită „Între ciocan și nicovală”, în regia lui Horațiu Mălăele, este un Cal Troian ce nu aduce în prim plan doar adulterul (abordat într-o cheie comică), ci şi războiul (cu dramele sale inevitabile), ambele contribuind sistematic la alienarea individului.

Rezervări la numerele de telefon 0350.427.500 / 0741.287.911.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea).
Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, urmăriți: http://www.arieltheatre.ro/; https://www.facebook.com/teatrul.ariel/
Foto credit: Oana Monica NAE

LĂSAȚI UN MESAJ