Prin intermediul răspunsului la una din interpelările deputatului PNL Cristian Buican, premierul Viorica Dăncilă recunoaște, negru pe alb, că nu știe când se vor aproba normele metologice necesare introducerii reţelelor de gaze în localităţi.
Cu toate că Guvernul era obligat să adopte încă din luna septembrie 2018, conform prevederilor legale în vigoare, Hotărârea de Guvern de aprobare a normelor metodologice necesare Legii nr. 167/2018, prin care se acordă administrațiilor publice locale dreptul de atribuire a contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, nici până în ziua de azi aceasta nu a fost aprobată. Astfel, la 6 luni de la termenul la care aceste norme trebuiau să fie publice, Guvernul României nu și-a îndeplinit această prevedere legală.
Deputatul Cristian Buican este de părere că reprezentanții PSD de la nivel central și local dovedesc în fiecare zi că nu le pasă de rezolvarea problemelor românilor și face apel la reprezentanții administrațiilor publice locale de a pune presiune pe decidenții guvernamentali și județeni în vederea grăbirii adoptării acestor norme metologice, esențiale pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România. Mai mult decât atât, președintele PNL Vâlcea, parlamentarul liberal Cristian Buican, reclamă și întârzierea de peste 4 luni față de termenul la care Viorica Dăncilă era obligată prin Constituție să răspundă interpelării depuse în noiembrie 2018.
“Guvernul Dăncilă este cel mai slab executiv din istoria României. Nu sunt în stare să răspundă în timp util la interpelările parlamentarilor, nu sunt în stare să adopte normele metodologice la Legi adoptate în Parlament în termenul prevăzut și nici măcar nu știu să ne spună când au de când să facă acest lucru. Sunt analfabeți funcționali în materie de guvernare. Primăriile au nevoie de aceste norme metodologice pentru a da drumul licitațiilor pentru introducerea rețelelor de gaze, iar cei de la PSD-ALDE se fac că plouă. Sper ca acest accident de Guvern să plece cât mai repede din fruntea României, pentru că orice zi în care ei mai stau la Palatul Victoria reprezintă o nouă zi în care suntem condamnați la subdezvoltare” a declarat președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
Mai puţin de o treime din localităţile vâlcene sunt racordate, în 2019, la reţeaua naţională de distribuţie a gazelor, incluzând aici şi o parte dintre oraşele judeţului.