Drumul spre Bruxelles trece și prin Vâlcea! Șapte membri ai USR, printre care și deputatul Cristian Ghinea, își prezintă programele vineri și răspund la întrebări

0
2285

Vineri, 9 noiembrie, sediul USR Vâlcea găzduiește o nouă rundă a dezbaterilor interne în care își prezintă programele candidații partidului la locuri pe lista pentru alegerile europarlamentare din vara lui 2019. Șapte reprezentanți ai formațiunii vor veni la sediul din Râmnicu Vâlcea, Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 23, alături de vicepreședintele USR, deputatul Cristian Ghinea, confirmând prezența și Radu MihaiuCristian DragneaTraian NitaVlad Botos și George Taranu, membru al Biroului Național al USR.


“Democrația funcționează la firul ierbii, de vorbă cu oamenii. USR a arătat asta în campaniile «USR e Vocea Ta» și «Fără Penali». Acum o arătăm și prin modul în care selectăm candidații pentru europarlamentare. Vreau să reprezint USR și pe români în Parlamentul European și în această perioadă merg prin toată țara să mă întâlnesc cu membrii și simpatizantii USR. A 30-a întâlnire va fi diseară. Haideți în USR! Haideți să schimbăm prin puterea exemplului modul în care se face politică în România!”, susține deputatul Cristian Ghinea.
USR este primul partid din România care organizează alegeri interne de tip “primaries”. “E primul partid care organizează alegeri interne pentru listele de la europarlamentare. Astfel încercăm în mod democratic să promovăm meritocrația. Nu există liste negociate, doar vot direct. Cine cucerește cei mai mulți membri va ajunge în vârful listei. De aceea organizăm acest eveniment, ca să permitem membrilor și simpatizanților să-i vadă și să-i audă pe candidați… și să le adreseze întrebări”, arată și președintele filialei vâlcene, economistul Andrei Gheorghiu.
Programul dezbaterilor în filialele USR din țară va continua, ele rămând deschise și publicului, astfel încât atât membrii USR cât și orice român interesat pot să îi cunoască pe cei care doresc să-i reprezinte în forurile europene. În paralel, continuă și sprijinirea inițiativei civice “Oameni noi în politică”.

LĂSAȚI UN MESAJ