Providențialul Gutău a dus bugetul local aproape de faliment! Primăria mai are lichidități de aproximativ 1,4 milioane de lei și se împrumută în neștire. Date oficiale!

0
9798

Marți, 30 octombrie, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a aprobat printre altele, în ședință ordinară, contul de execuție al bugetului local la încheierea trimestrului al treilea din an (30 septembrie a.c.). Pentru cine a avut curiozitatea (și răbdarea) de a parcurge atent documentația primului punct de pe ordinea de zi, cifrele oficiale furnizate de Direcția Economico-Financiară din cadrul primăriei (Anexa nr. 3 a Raportului nr. 276.142 din 23.10.2018) relevă că municipalitatea se află într-o situație dramatică în privința lichidităților. Pe scurt, DEZASTRU! Detaliu care, pe cale de consecință, evidențiază și execrabila gesionare a banilor publici și a investițiilor de către administrația condusă de Mircia Gutău.


În documentul menționat se arată că Primăria și-a propus la început de an să atragă venituri proprii totale de 35,532 milioane de lei, din care 24,575 milioane de lei la data de 30 septembrie. Ori, municipalitatea a reușit să atragă până la finalul trimestrului al treilea doar 21,515 milioane de lei, adică mai puțin cu 3,46 milioane de lei. Mai mult! Documentul oficial arată că în primele trei trimestre ale anului în curs a fost cheltuită o sumă aproape echivalentă cu excedentul bugetar rămas din anul 2017 (21,254 milioane de lei, prins și el în capitolul general Venituri proprii). Cu alte cuvinte, majoritatea cheltuielilor angajate de Executiv au fost decontate aproape integral din aceste economii substanțiale lăsate cu grijă de conducerile anterioare ale administrației publice locale. Vom mai studia situația, consultându-ne cu mai mulți specialiști în domeniu, dar dintr-o analiză superficială a datelor  oficiale făcute publice până acum ar rezulta că primăria mai are în cont maxim aproximativ 1,4 milioane de lei!

În aceeași ședință a CL s-a aprobat un nou împrumut. Al treilea pe anul acesta!

În aceste condiții, nu întâmplător în ședința de marți a fost inclus de primar pe ordinea de zi a ședinței CL și aprobat ulterior prin votul aleșilor și un proiect de hotărâre (punctul 5 pe ordinea de zi) privind contractarea unui nou împrumut (al treilea doar în acest an!) de aproape 6,67 milioane de lei. Prin motivare, executivul recunoaște că în bugetul local nu există banii necesari pentru a acoperi subvenţia la căldură în această iarnă, iar furnizorul de agent termic din oraş a solicitat, săptămâna aceasta (ce surpriză, dragi specialiști din primărie?!?) plata în avans a subvenției aferente perioadei noiembrie 2018 – martie 2019 pentru a putea achiziţiona combustibilul necesar în sezonul rece. Împrumutul urmează să fie contractat de la Ministerul Finanţelor Publice, în baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018, care dă autorităţilor locale posibilitatea să facă credite pentru acoperirea unor cheltuieli curente pentru asigurarea energiei termice în această iarnă, plata acestuia urmând să se facă din bugetul local în decurs de maximum cinci ani. Cu alte cuvinte, “programul de guvernare“ al PSD extinde fără îngrijorări povara îndatorării populației și la nivel de administrații publice locale, iar aliații politici de la PER se conformează relaxați, fără scrupule. Valoarea subvenţiei la căldură în Râmnicu Vâlcea este de 44,55 lei/Gcal, în condiţiile în care operatorul serviciului de energie termică în sistem centralizat, CET Govora, nu a mai modificat tarifele din 2016 şi furnizează căldura în oraş la preţul de 273,41 de lei/Gcal. Societatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea derulează în prezent un amplu proiect cu fonduri europene de reabilitare a sistemului de termoficare din Râmnicu Vâlcea, proiect care, printre altele, obligă municipalitatea să menţină aceste subvenţii pentru încălzirea populaţiei cel puţin până în anul 2028, când ar trebui finalizată investiţia. Vom reveni cu (multe) amănunte!
Surse:
Primaria a ramas fara bani 30 oct 2018 1.Proiect_de_hot.aprobare_cont_de_executie_30.09.2018 pagina 9
Proiect de hotărâre contractare împrumut OUG 89 din 2018
5 Proiect_de_hot.contractare_imprumut_OUG_89_din_2018
Ordine de zi a ședinței CL Râmnicu Vâlcea din 30 octombrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ