România îşi menţine alocarea financiară de 47,7 milioane de euro anual pentru sprijinirea sectorului viti-vinicol

0
290

Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre prin care se creează cadrul juridic necesar armonizării legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în sectorul viti-vinicol, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.


“În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată, la propunerea Ministerului Agriculturii, o hotărâre de Guvern privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul viti-vinicol, în perioada 2019 – 2023. (…) Prin acest act normativ se creează cadrul juridic necesar armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în sectorul viti-vinicol, iar adoptarea acestui act răspunde obiectivului noului Program naţional de sprijin în sectorul viti-vinicol şi măsurilor notificate pentru perioada 2019 – 2023”, a declarat Nelu Barbu citat de Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, România îşi menţine alocarea financiară de 47,7 milioane de euro anual pentru măsurile de sprijin notificate în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul viti-vinicol. “Acest sprijin presupune restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, promovarea vinurilor, asigurarea recoltei, distilarea subproduselor şi diferite investiţii”, a mai afirmat Nelu Barbu.
Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ