Guvernul PSD trimite primăriile la bancă. Buican: Reprezentanţii PSD din Guvern şi de la conducerea judeţului Vâlcea sunt fie analfabeţi funcţionali, fie nesimţiţi

0
999

Prin intermediul unui răspuns la una din interpelările deputatului Cristian Buican, Guvernul PSD recunoaşte că nu îi pasă de situaţia financiară disperată a unor administraţii publice locale.


Astfel, negru pe alb, de la cel mai înalt nivel din Guvernul României, doamna Viorica Dăncilă trimite administraţiile publice locale la bancă, să ia împrumuturi: “pentru a veni în sprijinul unităţilor administrativ teritoriale care derulează proiecte, în conformitate cu Programul de Guvernare, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care prevede faptul că unităţile administrativ teritoriale pot solicita în anul 2018 contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului”. În luna martie 2018, cu numărul de înregistrare 1373B/2018, deputatul Cristian Buican o interpela pe doamna Viorica Dăncilă solicitându-i să ajute cu fonduri localităţile vâlcene Bujoreni, Popeşti, Stoeneşti, Stăneşti, Diculeşti, Fârtăţeşti şi Galicea, ce întâmpină greutăţi financiare din cauza faptului că trebuie să asigure cofinanţare la proiectele de apă/canal desfăşurate prin Administraţia Fondului pentru Mediu.
Cinismul Guvernului PSD faţă de administraţiile publice locale cu probleme financiare este cu atât mai mare cu cât, în finalul răspunsului, se menţionează că se cunoaşte că o parte din aceste proiecte de apă/canal nu pot fi finalizate din cauza lipsei banilor: “…comuna Stăneşti a depus ultima cerere de tragere în data de 14.12.2017, în cadrul căreia a prezentat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Beneficiarul nu a făcut dovada integrală a achitării contribuţiei proprii şi a cheltuielilor neeligibile pentru realizarea proiectului, motivul invocat fiind lipsa fondurilor necesare”.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că Guvernul Dăncilă este cel mai prost Executiv din istoria României, dovedind constant o nepăsare crasă privind problemele reale ale românilor şi nefiind în stare nici măcar să răspundă la interpelările şi întrebările parlamentarilor în termen legal, încălcând astfel Constituţia României şi dovedind că nu nu le pasă de regulile controlului parlamentar asupra Executivului. “Dăncilă şi reprezentanţii PSD din Guvern sunt foarte proşti şi nesimţiţi fără măsură. Trec peste faptul că doamnei Dăncilă i-a luat 6 luni să răspundă la o interpelare, ceea ce reprezintă în fapt o încălcare a principiului controlului parlamentar asupra Guvernului, specificat foarte clar în Constituţie, şi mă minunez de cinismul de care dau dovadă, trimiţând comunele să se împrumute la bancă pentru finalizarea unor proiecte de apă/canal. Un alt aspect care demonstrează nepăsarea reprezentanţilor PSD faţă de această problemă este şi recunoaşterea faptului că o parte din aceste proiecte sunt blocate din lipsa fondurilor, dar nici nu alocă bani pentru rezolvarea acestei situaţii. Este aceeaşi atitudine păguboasă pe care am observat-o şi la autorităţile judeţene pe acest subiect. Reprezentanţii PSD din Guvern şi de la conducerea judeţului Vâlcea sunt fie analfabeţi funcţionali, fie nesimţiţi” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

LĂSAȚI UN MESAJ