Debutantă în Liga a III-a, Flacăra Horezu se menține lider al seriei cu cinci etape înainte de finalul turului

0
2591

Flacăra Horezu a reușit să învingă vineri, 26 octombrie, și în deplasarea de la CSM Alexandria, scor final 1 – 0, prin golul marcat, în minutul 28, de Alexandru Florin Cioablă. Formația din cochetul orășel vâlcean se menține, astfel, pentru a doua etapă consecutivă, lider al seriei a treia din Liga a III-a.


Sportivii antrenați de Adrian Popa au reușit o serie impresionantă de victorii în primele 10 etape ale acestui campionat. Până acum, Flacăra a învins două dintre cele patru pretendente la promovare. Mai întâi a trecut cu 2 – 0 de Universitatea Craiova a lui Adrian Mititelu, în etapa a șaptea, iar în etapa a noua a trecut, tot pe arena din Treapt, de Turris Turnu Măgurele, echipă patronată de fiul președintelui PSD Liviu Dragnea. Singura înfrângere suferită până acum de echipa vâlceană a fost înregistrată în etapa a șasea, pe terenul altei pretendente la promovare, ACS SR (Steagul Roșu – hehe) Municipal Brașov, scor final 1 – 2. Cele două egaluri consemnate până acum au fost înregistrate chiar în primele două etape. Nou promovata a debutat în acest campionat al primului eșalon de nivel republican cu un meci nul (0-0) pe teren propriu, în compania celor de la Sporting Roșiori și a continuat tot cu un egal, 1 – 1, în deplasarea de la Sibiu, în compania celor de la AFC Hermannstadt II. Ultima treime a turului de campionat va fi, de acum, una diferită pentru elevii lui Adi Popa, iar returul și mai greu, dar asta poate contribui și la o motivare superioară a sportivilor și echipei tehnice.

La Horezu, sportul e folosit cu cap și în interesul economic al comunității

Dacă privim la clasamentul de azi, în ultimele cinci etape din tur aparent Flacărei îi mai poate pune probleme serioase doar Unirea Bascov, club foarte bine organizat, echipă antrenată cu rezultate meritorii de vâlceanul Adrian Dulcea, fost atacant de primă ligă, cu multe meciuri și goluri importante înscrise și pentru consacrata FC Argeș. Totuși, nicio adversară nu se va mai gândi la Flacăra Horezu ca la o debutantă în fotbalul relevant la nivel național, ci ca la o echipă solidă, demnă de luat în serios de orice nume cu pretenții. Statutul acesta nu doar obligă, ci și onorează, meritul principal pentru asta fiind al jucătorilor și antrenorilor, care au reușit să omogenizeze un lot bine calculat, din care nu lipsesc fotbaliști consacrați, dar în care sunt și foarte mulți tineri de real talent. Însă, jocul prestat pe teren, solid și constant în creștere, în ciuda numărului aparent mic de goluri înscrise (Horezu nu propune un golgherter detașat, ci un efort colectiv și la capitolul ofensiv – au câte două goluri marcate până acum Bobină, Munteanu, Neacşu, Neamţu și Georgescu din zestrea de 16 ale echipei), dă cele mai multe speranțe că Flacăra va încheia în mod sigur acest campionat în primele patru clasate, dacă nu chiar mai sus decât își imagina oricine la începutul acestui campionat. Până acum, Flacăra are cea mai bună apărare din serie și a doua cea mai bună din întreaga Ligă a III-a (patru goluri primite, cu doar două mai mult decât lidera primei serii, ACS Suporter Club Oțelul Galați, formație care a ratat la mustață anul trecut promovarea în liga a II-a) amănunt care spune foarte multe specialiștilor în domeniu. Demn de amintit aici e și președintele neoficial al clubului, primarul Nicolae Sărdărescu. Edilul a surprins și în acest caz încă de la promovarea echipei în Liga a treia. El a precizat că Flacăra nu se va mulțumi să reziste în acest eșalon, în care județul Vâlcea nu a mai avut o reprezentantă, cu excepția meteoricei ACS Șirineasa, de o grămadă de ani. Încă de atunci Sărdărescu a anunțat că la Horezu se muncește la organizarea unui club puternic pentru acest nivel, la construirea cu răbdare și încredere a unui lot competitiv cu care să poată fi emise pretenții la promovare în Liga a II-a din sezonul următor. Asta și pentru că, în paralel, se pregătesc investiții importante în modernizarea bazei sportive, inițiativa fiind strategică nu doar pentru gloria sportivă locală, ci și pentru a spori atractivitatea turistică a zonei pentru cluburi serioase de ligi superioare ce își pot efectua stagiile de pregătire inter-competiționale în orășelul de la poalele Căpățânilor. Horezu se poate mândri și cu o rară continuitate la nivel decizional politico-administrativ în acordarea importanței cuvenite sportului. Deși din partide rivale, Sărdărescu a preluat de la Ilie Fârtat și continuat investițiile constante și chibzuite nu doar în echipa de fotbal. Să nu uităm că la Horezu continuă să se desfășoare periodic și competiții importante pentru alte sporturi, cum ar fi campionatele de box pentru juniori. Una peste alta, excelent exemplu de bună practică și pentru alte stațiuni vâlcene. Numai să fie apreciat.
Etapa a 11-a:
Flacăra Horezu – FC Pucioasa (după publicarea articolului, învingătoare în deplasarea de la Brașov cu 4-2)
Astra Giurgiu II – FCM Alexandria
Unirea Bascov – Turris Oltul Tr.Măgurele
CSO Filiaşi – FC Voluntari II
CSU Craiova II – Universitatea Craiova
Sporting Roşiorii de Vede – SR Braşov
Hermannstadt Sibiu II – Atletic Bradu
Viitorul Domneşti – Flacăra Moreni
Foto credit: Ciprian Dinu/Facebook; http://liga2.prosport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ