Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu: “Parlamentul European pregătește un regulament care va permite Comisiei Europene să suspende fondurile europene destinate unui stat membru cu mari devieri de la statul de drept”

0
1923

Schimbările legislative pe justiție ale actualului guvern reprezintă o vulnerabilitate pentru România, care riscă să piardă, și din această cauză, sume uriașe de bani, avertizează europarlamentarul Marian –Jean Marinescu.


“În Parlamentul European se dezbate acum un regulament, care va permite Comisiei Europene să suspende, să diminueze sau să anuleze fondurile europene, dacă într-un stat membru se produc mari devieri de la statul de drept. Or deciziile și intențiile în domeniul justiției ale coaliției PSD-ALDE, nu sunt altceva decât devieri de la statul de drept. Dacă acest regulament ar fi acum în vigoare, România ar pierde foarte multe fonduri europene. Atenție! România ar pierde, nu guvernul! Adică cetățenii, indiferent de preferințele lor politice. Consider că este nevoie de un astfel de regulament la nivel european, care să poată ajuta guvernele să revină la ceea ce este normal, adică la spiritul și litera Tratatului european, pe care toate statele membre, inclusiv România, l-au semnat și s-au angajat că îl vor respecta. În România, Polonia sau Ungaria asistăm la devieri de la Tratatul european, devieri care sunt opera unor guverne vremelnice. Or acest regulament pe care îl discutăm acum, va permite Comisiei să ia măsuri indiferent de ce guvern ar fi la putere la moment dat într-un stat membru sau altul. Voi depune o serie de amendamente la acest regulament, care să asigure o evaluare cât mai corectă a situației dintr-un stat membru și, în acelalși timp, o revenire foarte urgentă asupra unor decizii neconforme cu Tratatul European. Nici un guvern vremelnic nu are dreptul să își priveze țara de fonduri, pentru decizii luate în interes personal sau de partid. Pentru că banii europeni sunt cel mai mare câștig al intrării României în UE. Iar orice guvern care prin deciziile sale obligă UE să taie fondurile europene, își boicotează și trădează poporul”, explică liberalul oltean.

“Ca europarlamentar român, trebuie mereu să explic de ce fondurile deja alocate nu au fost cheltuite”

Totodată, europarlamentarul subliniază că România pierde sute de milioane de euro și din cauza incompetenței actualului guvern, care nu este capabil să utilizeze fondurile europene pentru infrastructură. Mecanismul pentru Conectarea Europei a alocat României, pentru 2014-2020, peste un miliard o sută de milioane de euro. Mare parte din acești bani vor fi pierduți și nu se vor reflecta în îmbunătățirea drumurilor sau a căilor ferate din România, pentru că guvernul nu este capabil să îi folosească. “Acum discutam Mecanismului de Conectare a Europei pentru 2021-2027, iar eu sunt raportor al Parlamentului European. Discuțiile cu ceilalti membri sunt complicate. Există propuneri ca banii transferați de la Fondul de Coeziune să fie distribuiți tuturor statelor care fac parte din politica de coeziune. Eu nu sunt de acord cu această abordare, care nu ar face altceva decât să micșoreze cota alocată României. Ca europarlamentar român, sunt pus însă într-o situație dificilă, căci trebuie mereu să explic de ce fondurile deja alocate nu au fost cheltuite. Guvernul român trebuie să facă măcar acum, în ultimul ceas, o dovadă a interesului pentru țară și să facă o prioritate din utilizarea fondurilor europene. Orice euro pierdut însemnă o Românie ținută pe loc de un guvern a cărui singură performanță este că îngroașă rândurile migrației de muncă. Mii de muncitori pleacă în alte țări, care cu bani europeni au reușit să le ofere cetățenilor un nivel de trai mai bun, mai spune Marian-Jean Marinescu.
Europarlamentarul este președinte al Grupului de lucru din Partidul Popularilor Europeni (PPE) privind “bugete și politici structurale”, fiind astfel coordonator al pozițiilor PPE în cadrul negocierilor europene pentru adoptarea viitorului Cadru Financiar Multianual 2021-2027.  În Parlamentul European, Marinescu face parte din Comisia pentru transport și turism (TRAN) și este membru supleant în Comisia pentru industrie cercetare și energie (ITRE) și în Comisia pentru control bugetar (CONT).

LĂSAȚI UN MESAJ