România, radical transformată în deceniul de apartenență la UE

0
2255

18% este încrederea românilor în actualul Guvern. Este un procent repetat pe Antena 3 și România TV săptămâna aceasta de Marius Pieleanu, directorul Grupului de studii socio-comportamentale Avangarde, una dintre casele de sondare agreate de coaliția la putere PSD-ALDE. Având în vedere cât de mult s-a înșelat (și el, și de data aceasta) în privința prezenței la vot la Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, aș spune fără teama că mă pot înșela prea mult că acest procent e mult mai mic.


Dar, ce susține pe bună dreptate (și chiar e de felicitat) sociologul este că România are nevoie ca de aer de un recensământ care să actualizeze datele despre tot ce reprezintă resurse umane, mijloace fixe și active de inventar ale țării. Marius Pielanu susține că în prezent populația României, incluzându-i aici și pe cetățenii din afara granițelor, nu depășește 20 de milioane de suflete. Scăzând aproape patru milioane de minori (cu vârsta de sub 18 ani), rezultă că numărul cetățenilor cu drept de vot se situează în jurul cifrei de 16 milioane, și nu 18.285.426 câți sunt prezentați acum de statisticile oficiale. Pentru cei cu mințile încă înfierbântate după referendum fac precizarea că nici în condițiile acestea el nu ar fi îndeplinit pragul de validare (30% prezență la vot, 25% dintre alegătorii cu drept de vot să ștampileze una dintre variante) în loc de 21,10% procentul de prezență ar fi fost de aproximativ 24%.
Marius Pieleanu avea pregătite rezultatele acestei cercetări de vineri, 5 octombrie, adică înaintea celor două zile în care românii au fost chemați la urne. “Până pe 6 octombrie, când a fost prima zi a referendumului, lucrurile stăteau în felul următor – firește că acum mi se va spune că țin cu PSD-ul și așa mai departe: 36% PSD – atenție, de duminică nu mai știu, sunt posibile schimbări (haida de, rezultatul votului de la referendum este o realitate factuală, nu o consecință a trendului politic de dată recentă, cel puțin nu al celui indicat de sociolog – n.m.) PNL 25%,  ALDE 10%, USR 9%, Cioloș 9%, UDMR 5%, ProRomânia 4%” a spus Marius Pieleanu, citat de dcnews.ro, pentru o participare la vot de 47%. “Numai la 47% (prezență – n.m), PSD înregistrează un scor cu 3 în față. Cu cât crește mai mult participarea la vot cu atât scade mai mult votul pentru PSD, nu e un secret. Eu cred că la alegerile din mai 2019 nu vom avea o asemenea cifră, probabil vom avea o participare asemănătoare cu cea de la referendum” a mai afirmat sociologul. Care, în opinia mea, compară intenționat mere cu pere, scuzată să-mi fie aparenta aroganță.
Deși vorbim de alegeri pentru Parlamentul European, miza lor pare în creștere pentru români, în special pentru cei de până în 45 de ani. Chiar dacă nu atât de spectaculos, asta ar consemna încă un pas important în direcția maturizării unui electorat tot mai conștient de apartenența României la UE, dar și de dependența de ea, încondițiile în care liderii politici naționali au cu totul altă agendă decât interesele generale ale țării. În mai 2014, prezența la vot a fost 32,44%, iar configurația opțiunilor relevante a fost următoarea: PSD (Alianța electorală PSD-UNPR-PC) 37,6%, PNL 15%, PDL 12,23%, Mircea Diaconu 6,81%, UDMR 6,29%, PMP 6,21%, PPDD 3,67%, PRM 2,7%, Forța Civică 2,6% și PER 1,15%, la un număr de 5,56 milioane de voturi valabil exprimate (5.911.794 total prezență la vot – iată și confirmarea interesului pentru 6 milioane prezență la vot la referendumul din 6-7 octombrie a.c.!).
Pare ciudat că Marius Pieleanu s-a pronunțat strict în cazul unei prezențe mai mici de 47%, acesta fiind, în opinia sa, contextul în care PSD obține sigur un procent de peste 30%, prezența scăzută. Cam prea aproximativă “teza” asta, nu credeți? De ce 47% prezență și nu 37%? Chibițez și eu puțin și risc un pronostic în cazul unei prezențe de aproximativ 35%: e foarte puțin probabil atât ca PSD să mai obțină peste 30% din voturi, cât și ca PNL să spere la mai mult de 25%. Pentru că votul nu e o simplă operație aritmetică!
Refuzul unui număr uriaș de alegători de a participa la referendum pe 6 și 7 octombrie a relevat, printre altele, sensibilitatea crescândă a unui număr tot mai mare de români pentru valorile Occidentale și temele venite din această direcție. Dar, a mai scos în evidență și indignarea împotriva unor conducători care se încăpățânează să frâneze modernizarea societății. Unii, chiar să păstreze într-o dependență cvasifeudalistă o majoritate a electoratului căreia să i se spună (aproape să i se impună) ce și cum să gândească, în loc să-i fie asigurat un real acces la educație, progres și bunăstare astfel încât să ia decizii în conformitate cu propriile reflectări. Obsesia acestei autoproclamate elite a societății, care nu mai are aproape nicio legătură nici măcar cu definiția acestui termen, a fost scoasă la lumină încă o dată de electorat zilele trecute și dovedită ca principal motiv al decuplării liderilor de societate și agenda ei reală, de la nivel național și până în ultimul cătun izolat.
Din păcate, așa cum ne temeam foarte mulți, referendumul a scos la suprafață și noi motive de dezbinare a societății, tema și fondul dezbaterii fiind diabolic fixate pe subiecte destul de importante, dar de falsă prioritate, dacă admiteți acest criteriu. În termeni plastici, a rupt zăgazul cu care discernământul colectiv al nației stăvilea demoni nerostiți ce pot oricând fragmenta poporul în insule de gândire neunitară. Și asta fix la 100 de ani de la Reîntregirea neamului. Dincolo de lipsa utilității (cu excepția unor grupuri restrânse din societate) o temă mai puțin oportună cu greu putea fi aleasă în acest context.
Referendumul a dat și startul unei competiții între cultele creștine clasice, ortodox/catolic/greco-catolic și protestanți/neoprotestanți. “Neomarxismul” și “sexomarxismul” au devenit cuvinte cheie într-un discurs de demonizare a progresiștilor (alt pericol societal inventat), un discurs profund politic, unul antisecularist deci antimodernist, cu accente antieuropene nedisimulate. Electoratul a sancționat sever și acest discurs. Asta și pentru că nu a trecut așa mult de la momentul 30 Octombrie 2015 și românii nu au uitat cum s-au poziționat reprezentanții cultelor religioase față de acea tragedie din clubul Colectiv.
Dacă analizați foarte atent poziționările recente din spațiul public, observați totuși, paradoxal, că adepții cei mai vehemenți și cei mai numeroși ai acestui discurs (repet, profund politic) nu sunt neapărat ortodocșii și catolcii (sau nu numai ei) cât cei de la cultele neoprotestante, aflate într-un continuu și tot mai înflăcărat avânt de câștigare de adepți. Așa s-a trezit Biserica Ortodoxă Română (reprezentanta unui cult creștin clasic dominant în România) o țintă lovită din mai multe direcții: politică, societate, culte neoprotestante. Oare s-a trezit?
Din păcate, în loc să fie preocupați și de distrugerea demonilor societali cărora le-a dat aer acest referendum (în proporție covârșitoare din cauza modului cel puțin pripit, vădit politicianist, în care el a fost pregătit și manipulat) susținătorii temei propuse continuă un război cu restul majoritar al unei Românii doritoare de pace și progres, în special cu liderii de opinie ai acesteia, fie că sunt politicieni mai vechi sau mai proaspeți, fie că sunt jurnaliști, actori, intelectuali ș.a.m.d. în general cu reputații solide. Acestor înfierbântați trebuie să li se spună atât: nu suntem păgâni, nici atât anticreștini. Dimpotrivă. Cel mai important este că sigur nu suntem farisei.

LĂSAȚI UN MESAJ