Senatorul PNL Vâlcea Romulus Bulacu a avut și anul acesta o activitate intensă în prima sesiune parlamentară. El este membru în comisia economică, industrii și servicii, iar de la începutul anului în curs este și vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
Bulacu a fost autor și coautor în prima parte a anului al unui număr de 29 de iniţiative legislative, a făcut 17 declaraţii politice, a adresat 40 de întrebări către diverşi miniştri, 15 interpelări, 6 interpelări adresate prim-ministrului, a avut 23 de alte luări de cuvânt și s-a alăturat parlamentarilor care au inițiat cele opt moţiuni simple şi moţiuni de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE susținut în Legislativ și de UDMR.
În cadrul PNL, Romulus Bulacu este coordonator al Comisiei Naţionale pentru Economie, Mediul de Afaceri, Energie şi Turism. În această calitate a organizat o serie de întâlniri şi dezbateri cu întreprinzători privați și decidenți din diverse domenii, în cadrul cărora s-au prezentat oportunități dar și probleme cu care se confruntă mediul de afaceri și au fost primite observații și propuneri pentru corectarea legislației. Senatorul vâlcean pregătește și pentru toamnă astfel de întâlniri ale căror concluzii vor fi cuprinse în noi proiecte legislative, la care parlamentarii PNL lcurează deja de luni bune. Romulus Bulacu rămâne unul dintre cei mai activi și serioși parlamentari ai actualei legislaturi, capitol la care, din păcate, nu excelează decât o parte dintre cei pe care vâlcenii i-au trimis în Legislativ.