În contextul anunțării rectificării bugetare, Primul ministru Viorica Dăncilă a anunţat recent și că vor fi reluate lucrările la calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele. Ce nu a știut sau au uitat premierul și consilierii săi e că acest vital obiectiv de infrastructură națională care ar scurta distanța de transport feroviar cu cel puțin 100 de km între Sibiu și București (implicit cu ore bune) a fost abandonat de Guvern de 23 de ani. În această perioadă, cam de fiecare dată când s-au apropiat alegerile, Executivul a promis alocarea de fonduri consistente pentru reluarea lucrărilor, dar de fiecare dată nici măcar lucrările de conservare nu au fost acoperite. Dovadă este situația dezolantă în care se prezintă această investiție uriașă a Statului român (90% stadiu de execuție în 1990) inițiată de vechiul regim de dinainte de 1989.
Totodată, Viorica Dăncilă pare a nu înțelege sau că nu îi pasă că minciuna are picioare scurte. Senatorul PNL Romulus Bulacu a adresat recent conducerilor Ministrerului Transportului și CNAIR mai multe întrebări pe această temă. Răspunsurile primite de parlamentarul vâlcean au fost elocvente în privința interesului real pe care Guvernul îl manifestă pentru această investiție importantă (de fapt, lipsa acestui interes). Astfel, în 2017, 1 milion de lei ar fi fost alocat în 2017 pentru “servicii de monitorizare”, activitășile de proiectare și execuție fiind împinse de executiv pentru următorul mandat (începând cu anul 2021).
Prioritate pentru… 2030. Proiectarea ar putea începe abia în 2021
“Am avut mai multe întrebări pe această temă către Ministerul Transporturilor. Prima a fost în anul 2017, când am solicitat informații privind viitorul realizării acestui mare proiect pentru România, implicit și pentru județul Vâlcea. Răspunsul primit a fost că se alocă 1 milion de lei pentru acțiuni de conservare și monitorizare în contextul în care abia începând din anul 2021 ar exista șanse să se reia procedurile propriu-zise de proiectare tehnică și execuție, cu termen estimat de finalizare anul 2030. Acesta a fost răspunsul primit în anul 2017. În 2018, m-am interesat din nou care este situația și cum s-a cheltuit suma de 1 milion de lei, insistând în continuare să aflu ce perspective sunt din punctul de vedere al Executivului. Răspunsul a fost că suma de 1 milion de lei s-a alocat pentru monitorizarea alunecărilor de teren și ale mici lucrări, Ministerul Transporturilor invocând lipsa de fonduri de la bugetul de stat și frecevența mare a alunecărilor de teren care afectează acest obiectiv. Pentru mine a fost o surpriză să aflu că premierul Viorica Vasilica Dăncilă alocă bani. Este interesant dacă o face pentru proiectul tehnic, pentru că înseamnă că monitorizarea care s-a făcut este în măsură să reia activitatea de proiectare. Ar fi extraordinar! Dacă este vorba însă de alte sume alocate pentru conservare și monitorizare, pe mine evident că nu mă mulțumește”, a declarat zilele trecute parlamentarul vâlcean. “Nu pot să nu remarc capacitatea Ministerului Transporturilor de a sintetiza o perioadă de 34 de ani în cele 14 rânduri pe care l-eam primit drept răspuns oficial la începutul acestui an. Practic, deși apare în Master Planul general de transport, Biblia infrastructurii din țara noastră, calea ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea nu primește niciun ban destinat construcției până în 2021. Din ce s-a făcut nu mai e aproape nimic și nimeni nu poate estima cât a pierdut România, dar mai ales județul nostru, după abandonul, acum 27 de ani, a unei căi ferate aproape terminate. Aceasta a fost practic dezafectată, șinele au fost scoase, la fel traversele și pavele. Pentru cel puțin încă patru ani, tronsonul Vâlcele – Râmnicu Vâlcea rămâne golul din harta feroviară a României”, a mai spus Romulus Bulacu.
Premierul nu a spus concret despre ce sumă și ce lucrări este vorba
“Pentru prima dată Ministerul Transporturilor va primi mai mulţi bani la o rectificare bugetară. Bani care vor fi alocaţi pentru finalizarea unor investiţii dar şi pentru proiecte noi. (…) O parte din bani vor merge către o lucrare de infrastructură complexă, calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele, lucrare care trenează de peste 15 ani”, a anunţat Viorica Dăncilă în 2 august a.c..
În februarie 2017, senatorul Romulus Bulacu a adresat o întrebare către Alexandru Răzvan Cuc, ministrul transporturilor din acel moment, prin care îi solicita răspunsuri clare la următoarele întrebări: 1. Care sunt etapele previzionate în anul 2017 pentru construirea Liniei noi de cale ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea ? și Care sunt termenele propuse în îndeplinirea acestui obiectiv important pentru judeţul Vâlcea? Parlamentarul liberal a revenit asupra subiectului și anul acesta, când l-a întrebat pe actualul ministru Lucian Șova: “Domnule ministru, cu autoritatea de care dispuneți, vă rog să-mi comunicați care sunt concluziile raportului de monitorizare și dacă și în acest an vor mai fi solicitate aceste servicii (de monitorizare – n.n.).” Încă de la începutul anului curent, senatorul Bulacu avertiza că din răspunsurile primite reiese că, de fapt, activitățile de proiectare și execuție, sunt prevăzute începând abia cu 2021, cu termen de finalizare cel mai târziu în 2030. Asta deși încă din iunie 1996 SNCFR a organizat o licitație pentru proiectarea și execuția modernizării rutei, iar trei luni mai târziu lucrarea a fost suspendată din lipsa fondurilor. Firma câștigătoare a licitației din 1996, SECOL SpA Italia, a acționat SNCFR în instanță și în anul 2000 a câștigat definitiv procesul și daunele aferente. “Din cauza lipsei finanțării de la Bugetul de stat și a anumitor probleme de stabilitate a terenului, în zona respectivă activitățile contractului au fost suspendate, fiind prestate doar lucrări de supraveghere și măsurători privind stabilitatea terenului. Pentru anul 2017 în bugetul CNCF CFR a fost prevăzută, la Titlul 55- investiții ale agenților economici cu capital de stat, suma de 1.000.000 lei pentru plata acestor servicii de monitorizare. Conform Master Planului General de Transporturi este necesară derularea activităților de proiectare și execuție, activități prevăzute pentru perioada 2021-2030, după finalizarea acțiunii de monitorizare” se preciza clar în răspunsul Ministerului. Ce nu a spus ministerul este că au fost anunțate, cu o frecvență de aproximativ o dată la patru ani (mai mereu înaintea intrării în campanii electorale parlamentare) investiții consistente în acest obiectiv. Ce s-a făcut cu sumele respective numai Dumnezeu și consilierii premierilor știu.
Senatorul vâlcean Romulus Bulacu este președintele Comisiei Naționale pentru Economie, Mediul de Afaceri, Energie și Turism din cadrul PNL.
Sursa foto: ciclism.ro.
Fotoreportaje elocvente privind felul în care arată în prezent această investiție puteți găsi aici:
https://www.ciclism.ro/forums/topic/15155-traseul-fostei-cai-ferate-219-ramnicu-valcea-valcele/
http://alexboia.net/2013/08/linia-cfr-219-vilcele-rimnicu-vilcea/