Prăpăd produs în Vâlcea de o furtună violentă. Cod Galben de precipitații abundente până vineri

0
891

Furtuna de miercuri seară (13 iunie) ca și cantitatea mare de precipitații căzute în intervalul orar 22.00-24.00, au avut urmări deosebite în Vâlcea. Agenția Națională de Meteorologie a prelungit Atenționarea de tip Cod Galben până vineri, 15 iunie, ora 8.00, fenomenele vizate fiind instabilitatea atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate. În Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și, pe arii restrânse, 60…80 l/mp, îndeosebi în sud-vest și în zona montană.

Situația în județul Vâlcea (inclusiv în municipiul Râmnicu Vâlcea), înregistrată joi, 14 iunie, la ora 2.00 se prezenta astfel:
– 14 localități afectate;
– 68 situații de urgență;
– 22 copaci căzuți pe autoturisme;
– 24 copaci căzuți pe carosabil;
– 11 copaci căzuți pe clădiri;
– 4 copaci căzuți pe linii electrice (curenți slabi și joasă tensiune 220v);
– 4 acoperișuri prăbușite;
– 2 incendii (1 casă nelocuită, 1 camion cu lemne);
– LEA 20 kv ( medie tensiune) întrerupte: 11; PT afectate – 391; număr de consumatori întrerupți – 11.830.
La ora 2.00 nu mai erau drumuri naționale blocate și nici nu au fost înregistrate victime sau răniți ca urmare a fenomenelor meteo periculoase. O situație actualizată va fi prezentată în prima parte a zilei de joi de către Instituția Prefectului și ISU Vâlcea.
“Împreună cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, am coordonat pe durata serii și a nopții intervenția structurilor cu atribuțiuni în domeniul situațiilor de urgență,în așa fel încât urmările fenomenelor din ziua precedentă să fie înlăturate, cât se poate de repede. Vreau să le mulțumesc lucrătorilor și conducerii ISU Vâlcea, Distribuție Oltenia, SDN Vâlcea, IPJ Vâlcea, IJJ Vâlcea, RJADP Vâlcea ca și edililor localităților afectate pentru intervenția operativă din timpul nopții”, precizează prefectul Florian Marin.
Sursa foto: Radio TV Vâlcea 1 / Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ