Încă nu se știe sigur dacă e vorba despre unul funerar, deși artiștii anonimi care îl concep abia reușesc să păstreze un străveziu mister asupra operei.
Și acum să vorbim despre principala forță politică a Opoziției din Vâlcea, filiala județeană a PNL. Se împlinesc fix doi ani de la cele mai recente alegeri locale și, înainte de a continua evidențierea și combaterea greșelilor sau derapajelor Puterii, se cuvine să aruncăm o privire mai atentă și la principala “alternativă” pe care o au vâlcenii după ce se va fi încheiat și a doua jumătate a acestui mandat. Veți vedea că ghilimelele nu sunt gratuite.
În iunie 2016 PNL Vâlcea a reușit un record greu de egalat în materie de strategie, transparență și eficiență organizațională. Pe scurt, această navă amiral a liberalismului din Oltenia (conform rezultatelor din perioada 1996-2012) a oferit cadou Râmnicul lui Mircia Gutău (PER) și județul lui Costi Rădulescu și PSD, principala forță adversă (teoretic) politic! Nu au ratat nimic, după cum se vede. Desigur, admit că simplificarea mea poate fi taxată ca exagerată, dar cam asta consemnează cinic istoria. Deci: a fost deturnată voința electoratului cu complicitatea PNL Vâlcea sau nu? Trebuie sancționați, măcar în ultimul ceas, vinovații de tranzacționarea votului legitim al comunității, în interes propriu și de grup, sau nu?
Cele mai multe lamentări (de ochii lumii) de după aflarea rezultatelor înregistrate la urne s-au legat atunci (ca și acum) de faptul că filiala a fost obligată să respecte o directivă de integritate (firească într-o democrație autentică) a conducerii naționale potrivit căreia formațiunea nu susține candidați care au suferit condamnari în instanță. Cică dacă l-ar fi avut candidat pentru funcția de primar al Râmnicului pe Mircia Gutău, toată lumea ar fi fost fericită. Bineînțeles că lucrurile nu au stat așa, în realitate alegătorii indignați dându-le cu firma în cap. Altfel, o firmă de real prestigiu, trudită de baza organizației și sute de liberali autentici, valoroși profesional și caracterial, cu multe sacrificii, în zeci de ani. Dacă Mircia Gutău ar fi fost candidatul PNL nu ar fi fost mai bine nici pentru județ, nici pentru Râmnic și nici măcar pentru filială, ci strict pentru un grup restrâns de persoane, așa cum este de multă vreme și este și în prezent. Să ne raportăm la o realitate greu combătut, relevată de alegerile din ultimii 22 de ani: cei mai mulți râmniceni au, în general, solide vederi de dreapta și sunt de o admirabilă inteligență. Sincopa înregistrată la nivel local în perioada 2000-2004 a fost cauzată de naivitatea unei părți a electoratului tânăr, atunci incomparabil mai viguros acasă, dar și de trădări (cum altfel). În condițiile astea, niciun partid serios de dreapta nu are voie să obțină matematic, cel puțin la vot politic, sub 30% din sufragii. Numai că PNL Vâlcea, și de data aceasta, a vândut meciul, cum ar spune microbiștii, și-a umilit și simpatizanții, și organizația locală, și candidatul, cu tupeu senin (perfid, nu candid, atenție mare în continuare, vă rog). Cu ajutorul PNL (cel puțin 2.000 de voturi, cifră reliefată de diferența dintre rezultatele la votul pentru primar și cele pentru Consiliul Local, dar au fost mult mai multe, cel puțin dublu, credeți-mă pe cuvânt că știu ce spun, vă rog) Mircia Gutău abia a obținut 16.724 voturi din 39.475 valabil exprimate. Fac o paranteză. 1.100 de voturi au fost declarate nule, cam cât ar fi trebuit să obțină în realitate, spre exemplu, candidatul independent la Consiliul Local Bogdan Țigaret, scor care i-ar fi permis accesul în legislativul local. Până la urmă a obținut doar puțin peste 800, dar tot mai mult decât alte opt formațiuni politice. Am încheiat paranteza. Rezultă că, în ciuda tuturor scremerilor acestea mizerabil oculte, Gutău abia a obținut 42.36% din voturile valabil exprimate pe fondul unei prezențe de 41.8% (cândva câștiga cu 70% la prezențe de peste 50%, adică legitimitate solidă, în prezent fiind cel mult vagă și din cauza mașinațiunilor) și cu doar 3.582 de voturi mai mult decât principalul contracandidat de la PSD, Romeo Rădulescu, fost lider municipal, viceprimar și parlamentar din partea PDL (13.124 voturi, adică 33,24%). Dar, Gutău și-a atins obiectivul principal, câștigarea alegerilor pentru funcția de primar al Râmnicului. Imediat după, i-a “răsplătit” pe liberali (care au mai alergat și prin județ să-i facă organizații și să-i “împrumute” candidați în alte localități) cum se cuvine: și-a uitat fără complexe promisiunea făcută înaintea alegerilor și a format din PER-PSD-ALDE alianța politică ce-i asigura control politic discreționar în Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, PSD obținând la schimb (așa cum s-a stabilit la București, în prezența lui Dragnea și Vâlcov), controlul la CJ Vâlcea. Ar fi schimbat radical arhitectura puterii locale 1.800 de voturi, dacă am calcula contrafactual? Întreb pentru niște prieteni, că mi s-ar părea ridicol să spun tot eu ce e evident. Oricum, cifrele arată fără loc de interpretări că un candidat desemnat și susținut onest și firesc politic ar fi ajutat PNL să câștige alegerile locale. Poate că nu Primăria Râmnicului (deși nu se știe), dar sigur conducerea Consiliului Județean. Ar fi permis PNL să-și aplice viziunea politică în dezvoltarea județului. Acum e mai comod, să recunoaștem, e mai simplu să combați de ochii lumii.
Cutuma internă spune, în astfel de situații, că ar fi trebuit să candideze după îndepărtarea lui Romeo Rădulescu un lider județean la funcția de primar al municipiului reședință de județ. Nu s-a întâmplat acest lucru, pion de sacrificiu devenind, constrâns de împrejurări și “colegi”, consilierul municipal Grigore Crăciunescu.
După pierderea lamentabilă (în realitate, rod al perversității unui grup restrâns din PNL Vâlcea) a alegerilor locale, cam ce credeți că s-a întâmplat? Puși la adăpost de funcții obținute pe listă (cum altfel?) în Consiliul Județean, principalii vinovați s-au premiat cot la cot cu locuri fruntașe pe listele pentru alegerile generale din toamna aceluiași an. Alegeri la care au făcut-o de oaie, pardon, de baftă și mai rău. Trebuie notat, totuși, că imediat după alegerile locale, directorul de campanie Bogdan Popescu s-a retras din toate funcțiile, inclusiv din cea de consilier județean în care fusese proaspăt ales. Nu și “omologul” său de la PDL. Gestul de atunci al actualului președinte interimar de la organizația muncipală a fost unul de decență, dar a rămas din păcate izolat la nivel de conducere județeană.
În timp, a continuat marginalizarea unora dintre puținele persoane serioase și considerate incomode din cauza credibilității și potențialului demonstrat. Recent, până și Victor Giosan a fost împins să renunțe la funcția de președinte al organizației municipale în care fusese ales, consilierul municipal Grigore Crăciunescu a cam fost și el redus la tăcere (unor naivi li s-a părut suprinzător, eu cred că a rezistat neașteptat de mult, aproape doi ani). Înainte de aceste “evenimente”, organizația municipală începuse să dea reale semne de înzdrăvenire, au înțeles mesajul dur dar și elegant al electoratului. Până la începutul lui 2018 au fost consemnate de presă destul de multe acțiuni politice solide, apreciate realmente de opinia publică în rândul căreia a reapărut speranța că există o forță politică interesată de agenda comunității și abia apoi de cea a grupurilor de interese. Chiar a fost înregistrat și un prim succes răsunător, obligarea primarului Mircia Gutău să revină asupra majorării aberante a taxelor și impozitelor locale. Acum? Tăcere. Ca de mormânt. Ce să zic? Doamne ferește!
Nu mai lungesc povestea. Sunt conștient că, poate, nu este atât de important pentru PNL Vâlcea să aibă în semnatarul acestor rânduri un partener de dialog respectat în mod serios. Deși, scuzată să-mi fie aparenta lipsă de modestie, notorietatea asta bună sau rea muncită de mine în cariera de jurnalist mi-ar permite să-i persiflez frecvent, chiar contra cost. Nu o voi face, nu e genul meu. Las plăcerea asta onorantă unora precum Sami Vâlcu ori, mai bine, Victor Stănculescu.
Îmi permit totuși să vă rog, dragilor și dragelor de la PNL Vâlcea, să faceți un prim gest de umanitate pentru binele organizației dumneavoastră. Haideți să-i eliberăm cu toții pe Sami Vâlcu și Victor Stănculescu din această temniță a moralității (sic!) nici măcar mimate și să-i lăsăm să se zbenguie voioși de-a dreapta și de-a stânga “taților” lor, Mircia și Costi! Din marea parte a acestui articol de analiză și opinie consider că se înțelege suficient de clar care sunt argumentele și care ar fi câștigul tuturor, partid și comunitate, pe termen scurt și mediu cel puțin. Un exemplu: astfel pot avea șansa de a învăța practic administrație alte două persoane ale căror imagini publice nu sunt atât de… obosite. Mă tem că dacă veți ezita să îi sancționați politic (alegătorii v-au sancționat zdravăn și din cauza lor deja de câteva ori) chiar și atât de târziu pe cei doi, peste cel mult doi ani veți avea nevoie de o lupă foarte puternică pentru a vă citi rezultatele electorale în statistici.
PS Să vă amintesc și că cel mai “inteligent” dintre cei doi își permite, mai nou, să-și ironizeze colegii de partid (și în lipsa lor) pe la emisiunile televiziunilor locale? Cândva, pentru mult mai puțin, alți membri ai filialei au fost aspru sancționați. Să vă mai spun că acum nu multe luni și-a permis să vină într-o sală de judecată, practic un sanctuar profesional pentru el însuși (sic!), pentru a intimida completul, dar mai ales pe martorii pe care i-am chemat la procesul respectiv (câștigat, de asemenea, v-am tot spus)? Sigur, e greu de acuzat cu subiect și predicat interesul conducerii județene pentru procesul meu (nici măcar nu e prima dată), un biet jurnalist, dar ce mă împiedică să consider altfel? Hai, să mai auzim și de bine cât mai curând!