Ministerul Apărării Naționale recrutează încă 1.210 soldați și gradați profesioniști

0
4725

Centrul Militar Judeţean Vâlcea aduce la cunoştinţa vâlcenilor, că în perioada 21 mai – 15 iunie recrutează, prin Biroul informare-recrutare, candidaţi care doresc să devină soldaţi-gradaţi profesionişti în armata română. Soldaţii şi gradaţii profesionişti constituie cel mai numeros corp de personal din armata română, fiind destinat îndeplinirii funcţiilor de execuţie, specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj sau grupă. La nivel naţional sunt disponibile, în vederea încadrării, un număr de 1.210 posturi de soldaţi/gradaţi profesionişti.


Criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sunt următoarele:
• să aibă vârsta între 18 ani, împliniţi până la data începerii programului de instruire şi cel mult 50 de ani, împliniţi până la data încheierii primului contract de angajare;
• să fie absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu (10 clase) sau să facă dovada absolvirii acestuia, până la data începerii programului de instruire;
• să posede permis de conducere auto categoriile B şi C – numai candidaţii care optează pentru armele “auto” şi “geniu”;
• să fie de acord să renunţe la gradul dobândit anterior şi deţinut ca rezervist, după angajarea în armată.
În funcţie de necesarul de încadrare al Ministerului Apărării Naţionale pentru anumite arme sau servicii şi specialităţi militare, criteriile de recrutare pentru corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti pot fi completate cu criterii suplimentare.

Etapele de concurs

  • Înscrierea candidaţilor: 21.05-15.06.2018;
  • depunerea documentelor în vederea finalizării dosarelor de candidat: 21.05-19.07.2018;
  • selecţia candidaţilor: 18.06-30.08.2018;
  • repartizarea candidaţilor declaraţi “admis” după participarea la probele de selecţie: 18-19.09.2018.

Pentru obţinerea tuturor informaţiilor legate de activităţile specifice de recrutare şi pentru punerea ia dispoziţie a documentelor pentru constituirea dosarelor de candidat, cei interesați pot contacta Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Vâlcea, la sediul din Râmnicu Vâlcea, strada Tudor Vladimirescu (clădirea căminului de garnizoană) nr.29, parter, camera 17 sau str. Maior V. Popescu nr. 8, telefon 0250.739601 (interior 312, 189) sau 0250.733985.

LĂSAȚI UN MESAJ