Acum două săptămâni, o parte a presei vâlcene relata cu surle şi trâmbiţe deplasarea președintelui Consiliului Județean (CJ) Vâlcea Constantin Rădulescu împreună cu directorul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova Bogdan Bratu în Ţara Loviştei, în vederea demarării procedurilor de declasificare a DN 7D în drum judeţean. Constantin Rădulescu a făcut publică şi o fotografie în care, în faţa tuturor primarilor din Ţara Loviştei, îi înmâna o hârtie lui Bogdan Bratu. “Din păcate, toată această operaţiune de imagine este un fals grosolan, în condiţiile în care domnul Bogdan Bratu, prezentat de preşedintele CJ Vâlcea ca fiind directorul DRDP Craiova, era un simplu cetăţean, fiind demis de Consiliul de Administraţie al CNAIR de la conducerea DRDP Craiova (din informațiile noastre, decizia a fost anunțată oficial chiar în 17 aprilie, ziua în care Bratu a fost în Țara Loviștei alături de Constantin Rădulescu – n.r.). Mai mult decât atât, domnul Constantin Rădulescu face şi un abuz când spune că a transmis cererea de preluare a DN7D, în condiţiile în care aceasta ar fi trebuit să fie făcută prin hotărâre de Consiliu Judeţean şi nu în nume personal”, arată PNL Vâlcea prin intermediul unui comunicat remis presei joi, 3 mai.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, îl acuză public pe Constantin Rădulescu de minciună, manipulare şi demagogie. În opinia parlamentarului liberal, este inadmisibil ca un preşedinte de CJ să mintă cetăţenii şi edilii din localităţile judeţului în faţă, doar pentru a-şi face imagine. Deputatul Cristian Buican este de părere că ori Constantin Rădulescu nu ştia că Bogdan Bratu este demis, “ceea ce îl face cel mai prost informat decident al judeţului”, ori a minţit cu bună ştiinţă primarii şi opinia publică, “ceea ce îl face cel mai cinic personaj politic din Vâlcea. “În ambele variante, domnul Constantin Rădulescu trebuie urgent să îşi ceară scuze şi să ofere public explicaţii”, se arată în documentul citat. “Până acum, am încercat să nu îl bag prea mult în seamă pe domnul Rădulescu, pentru că nu doream să îl fac cunoscut. Acum însă, a depăşit orice limită a bunului-simţ. După ce că subiectul DN 7D este foarte sensibil pentru toţi cetăţenii din Ţara Loviştei şi în condiţiile în care, din cauza PSD-ului, acest drum nu este încă reabilitat după atâţia ani, să vii şi să minţi cu neruşinare este cea mai mare mârşăvie şi o josnicie fără margini! De 15 ani locuitorii din Ţara Loviştei sunt minţiţi de reprezentanţii PSD privind modernizarea acestei artere. Dacă vrea să mai fie credibil vreodată, Constantin Rădulescu trebuie să îşi ceară scuze de urgenţă pentru această minciună şi să trateze cu maximă responsabilitate şi transparenţă acest subiect. Să vină să ne arate toate documentele, să ne prezinte un plan concret de modernizare a acestei artere până în 2020, să ne arate sursele de finanţare etc. De asemenea, în caz că nu ştie, îl informez public pe domnul Rădulescu că preluarea DN 7D trebuie făcută în urma unei hotărâri de Consiliu Judeţean şi nu în nume personal, cum a procedat. Nu voi accepta ca locuitorii din Ţara Loviştei să fie minţiţi de reprezentanţii PSD Vâlcea şi tocmai de aceea voi urmări foarte atent acest subiect”, a precizat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. Așteptăm cu interes replica președintelui CJ, totodată și al PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Pe aceeași temă citiți și: