Joi, 19 aprilie, s-a desfășurat la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea faza județeană a Concursului naţional “ŞTIU ŞI APLIC – securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii!”, al cărui scop declarat este conştientizarea profesorilor şi tinerilor elevi, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă. Disciplina Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM) a devenit, mai ales în cazul învățământului tehnologic, o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor, prin învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate.
Concursul “Ştiu şi aplic – Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii” se organizează, pentru a șasea oară, și la nivel naţional. Inspectoratul Județean Școlar Vâlcea, în colaborare cu specialiştii din cadrul Inspecţiei Muncii și Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, consideră că școlile pot contribui decisiv la scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători prin informarea şi educarea tinerilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul unei discipline cu acelaşi nume. Dezideratul organizatorilor s-a materializat în acest ani printr-un interes crescut al elevilor din liceele teoretice și tehnice, dar și al celor din învățământul profesional.
Etapa națională, la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi
Faza judeţeană s-a desfășurat pe cinci secțiuni: liceu teoretic ciclul inferior, licee teoretice ciclul superior, liceu tehnologic ciclul inferior, liceu tehnologic ciclul superior și învăţământ profesional. Concurenții au parcurs două etape, o probă scrisă tip grilă cu 20 de întrebări având ca temă “Ce ştim despre securitate şi sănătate în muncă?” şi o probă practică în regim contracronometru de maxim 10 minute, având ca temă identificarea riscurilor, alegerea echipamentului individual de protecţie necesar şi echiparea corectă. La etapa națională ce se va organiza în perioada 18-20 mai la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi, vor participa și echipajele Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea clasate pe locul I, după cum urmează: • Secțiunea 1.3. Filiera tehnologică / ciclu inferior – Bunescu Bianca, Didoiu Nicoleta, prof. coordonatori: Camelia Ciurea, Venera Bîrzescu; • Secțiunea 1.4. Filiera tehnologică / ciclu superior – Trică Isabela, Vancea Andreea, prof. coordonatori: Venera Bîrzescu, Ana-Maria Udrescu.