Primarul PNL Valerian Alexie a declarat greva foamei. Consilierul PER, apropiat al primarului, care încurcă votul în CL Mateești, stă liniștit, la căldură…

1
2653

Când un cetățean decide să abordeze forma extremă de protest intitulată generic “greva foamei”, este un eveniment îngrijorător pentru întreaga comunitate și el trebuie tratat cu maximă seriozitate de toată lumea, începând cu autoritățile. Miercuri, 21 martie, Valerian Alexie, primarul comunei vâlcene Mateești, a decis să anunțe că intră în greva foamei pentru că “PSD îngroapă comuna Mateești!”. Nemulțumirea alesului este generată de faptul că grupul de cinci consilieri locali ai PSD nu votează bugetul local, comuna ajungând ca înainte de Paște să se confrunte cu un blocaj financiar exasperant.


Totuși, lucrurile stau puțin altfel, din ce am observat noi la fața locului, cel puțin în ultimii zece ani, cu tot respectul cuvenit absolut oricui citește acest articol. În primul rând, trebuie repusă pe tapet situația de fond: în Consiliul Local Mateești este în derulare, de ani buni, un război politic local absurd între organizațiile și liderii locali ai PSD și PNL, război ce-și are “germenii” în momentul ruperii USL. Război politic (de fapt, mai mult politicianist) contraproductiv pentru toată lumea, dar mai ales pentru locuitorii comunei vecine cu orașul Berbești. Nu are sens să intrăm mai mult în detaliile istoricului acestei stări de fapt, tocmai pentru că locuitorii din Mateești o cunosc foarte bine. Putem intra, totuși, în detaliile configurației politice generate de alegerile locale din 2016, chiar dacă localitatea nu are nici în 2018 un site propriu de informare publică oficială, așa cum o obligă legea și ar presune costuri financiare minore (maxim 2.000 – 3.000 de lei, în mod normal). În CL Mateești au fost trimiși de votul comunității 13 consilieri, dintre care doar 5 sunt de la PSD și 6 de la PNL. Unul este de la PER (fost penelist trimis să ajute organizația lui Mircia Gutău), directorul actual al școlii, apropiat al primarului. Șase plus unu înseamnă șapte, adică fix majoritatea simplă de care are nevoie Valerian Alexie pentru a fi validat în legislativul local un proiect de buget. Numai că un ales de facto de la PNL-ul local se abține, invocând situația de incompatibilitate, ori chiar conflict de interese, în care s-ar afla dacă ar vota bugetul. Nici aici nu intrăm în mai multe detalii. Spunem doar că nu poți să acuzi un blocaj politicianist, cât timp tu știi vorba veche, din străbuni, potrivit căreia cel mai deștept cedează. Numai că, la Mateești, nimeni nu cedează! Sau, nu există acel “deștept”, că nu prea mai sunt alte variante. A! Dacă discutăm de situații în care sunt decizii “de patrimoniu”, în care e nevoie de majoritate de două treimi, atunci putem discuta și despre principii politice. Dar, în absolut orice variantă, ar trebui să primeze interesul comunității! Vă rugăm, domnule primar, renunțați la greva foamei și gândiți-vă la o altă soluție de a evidenția eventualul “șantaj” politic la care susțineți că sunteți supus în consiliul local!

Observație fără pic de ironie. Măcar când pozați cu mesaj de greva foamei pe piept renunțați la cheile de la Volvo.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ