Mircia Gutău, “memorabil”, la “dezbaterea” bugetului local: “Handbalul nu se transmite pe cale sexuală!”

0
6008

Vorba asta rostită rânjind (scuze, dar acesta e termenul corect) de pe scena Cinematografului “Geo Saizescu” a înghețat efectiv atmosfera din sală, preț de un minut stânjeneala i-a dominat și pe suporterii lui Mircia Gutău. Din păcate, au urmat multe altele. Edilul-șef a încercat, probabil, să se împăuneze cu rezultatele actuale ale echipei de handbal, înființată înaintea mandatului său și finanțată integral din bugetul local. Gutău a mai vrut, evident, să arunce săgeți veninoase către vechea conducere PSD a primăriei, situație oricum absurdă din moment ce respectivul partid îi este acum aliat de nădejde la nivel de municipiu și județ. Totuși, exprimarea lui grobiană în cadrul unui eveniment oficial intitulat (chiar și fără acoperire, cum s-a dovedit ulterior) “Dezbatere publică” nu are nicio scuză! Din acel moment, au început să plece scârbiți din sala inițial plină la refuz cetățeni cu bun simț și realmente interesați de soarta orașului. De fapt, atitudinea lui Gutău i-a trădat disperarea de a inventa inamici pe care să-i acuze de propriile înfrângeri politice lamentabile, pe care le suferă pe linie de aproape un an, în fața râmnicenilor tot mai revoltați de atitudinea și deciziile lui.


Deși are la discreție o majoritate lejeră în Consiliul Local (CL) Râmnicu Vâlcea (PSD-PER-ALDE însumează 19 din cei 23 de aleși ai forului), edilul dublu condamnat pentru fapte de corupție își bate, politic vorbind, cuie în talpă cu aproape fiecare decizie administrativă pe care face tot posibilul să o impună, oricât de absurdă ar fi ea. Miercuri a fost nevoit să se recunoască învins de mai multe ori: a dat înapoi în privința taxelor și impozitelor și a anunțat, vădit nervos, că renunță temporar la mutarea Liceului de Arte “Victor Giuleanu” în spațiile Liceului “Henri Coandă” și la desființarea Liceelor Oltchim și “Henri Coandă”. Din păcate, tot miercuri seară a apelat, ca în vremurile lui bune, la o formă arhaică de luptă politică: și-a adus în sală un grup vocal de aplaudaci care să nu îi lase să vorbească pe cei ce veniseră cu obiecții serioase și documentate. De parcă era ședință de fan-club. Ba, la eveniment au fost mobilizate și echipaje de intervenție rapidă de la Poliția Locală și Jandarmi. De ce ți-e teamă, Mircia? În rest, e prea mult și inutil de povestit. A tratat când cu trufie, când în zeflemea de birt, pe aproape oricine i-a ridicat probleme punctuale, documentate și cu bun simț și nu a răspuns concret la nicio întrebare care i-a fost adresată, dovadă în acest sens stând numeroasele înregistrări video ale întrunirii.

Își acuză cu tupeu fostul partid că a tăiat salarii și pensii, uitând că l-a ajutat din răsputeri să ajungă la guvernare

“Voi aveți tupeu să mă criticați? Voi cei care veniți și faceți scandal acum (pentru majorarea abuzivă a taxelor și impozitelor – n.r) ați tăiat salariile și pensiile la oameni! (…) Când s-au tăiat pensiile cu 25% a fost foarte bine, nu?”, s-a stropșit la liberali Mircia Gutău miercuri seară (7 februarie), în timpul “dezbaterii” privind “proiectul de buget” pe 2018 al municipiului Râmnicu Vâlcea. Aplaudat cu servilă și băloasă satisfacție de câteva zeci de membri ai propriului fan-club (un fel de reminiscențe târzii ale mineriadelor, ca atitudine), aduși ca forță de deturnare a atenției de la problemele reale de care se face vinovat, “mult iubitul conducător” s-a îmbătat și de data asta cui de putere și a uitat că… adevărata majoritate a râmnicenilor nu uită. În realitate, fix Mircia Gutău a susținut tăierile de pensii și salarii, până în primăvara lui 2010 (moment în care a fost arestat ca urmare a condamnării definitive în dosarul “Mită la Primăria Râmnicului”) el fiind membru important la nivel național al PDL. În 2008 și 2009 chiar a condus, în municipiu și județ, campanii electorale extrem de agresive împotriva adversarilor politici de la PNL și PSD și în favoarea Guvernului Boc și a președintelui Traian Băsescu. Faptul că s-a uitat înspre zona din sală în care se afla și consilierul municipal Grigore Crăciunescu arată și mai limpede ipocrizia perfidă și micimea morală la care a ajuns individul Gutău. În perioada de care vorbește primarul, Crăciunescu era un simplu consilier PDL care nu apuca nici măcar să îi iasă din cuvânt lui Gutău (eroare politică minoră pentru care actualul penelist și-a ispășit păcatele) pentru că nu avea loc de Rădulescu, Vețeleanu, Constantinescu și multe alte zeci de persoane și personaje, unele chiar foarte dubioase. În urma fuziunii PDL cu PNL, Grigore Crăciunescu este membru PNL, partid pe care îl reprezintă onorabil și competent în Consiliul Local, preponderent și consecvent în interesul comunității, nu al grupurilor clientelare. Mă puteți acuza (nedrept) cât doriți de subiectivitate. Participați la ședințele de consiliu local și convingeți-vă singuri, ori luați de bun doar ce toacă “patriarhul” imaginii rușinoase a Râmnicului, ca un patefon hodorogit de rele apucături, e alegerea dumneavoastră.

Cu ochii pe primar ca pe butelie, că nu știi când dă, chiar și involuntar, foc la sat

“Taxele și impozitele se micșorează cu 50%”, a mai anunțat emfatic Gutău. În realitate, situația reprezintă o înfrângere politică majoră a edilului-șef ce are la discreție o majoritate covârșitoare în Consiliul Local. Din acest moment, “dezbaterea” și-a pierdut caracterul de procedură cu caracter legal în cadrul celei de aprobare a proiectului de buget. Celor prezenți în sală le-au fost puse la dispoziție (tardiv, deci de asemenea cu încălcarea legii) o schiță de proiect și o listă cu investiții care se bazau pe niște cifre de colectare care nu mai corespundeau noii situații. Subliniem că și datele prezentate public inițial au fost făcute varză de aparatul de specialitate, situație recunoscută cu jumătate de gură de Gutău, care, răspunzându-i la observație lui Grigore Crăciunescu, a dat vina pe o… eroare “de redactare”. Numai că diferența era o “bagatelă” de 6 MILIOANE de lei (peste 1,3 MILIOANE de euro). Trebuie spus că în sală au fost prezenți râmniceni care au prezentat fluturași emiși de Direcția din subordinea primăriei care atestă că au plătit taxe și impozite mai mari cu până la 70% în 2018 față de 2017. Evident pus în încurcătură, Mircia Gutău a încecat să pareze că pot fi situații izolate, ca apoi să ceară răgaz pentru ca direcția economică să verifice. În aceste situații, micșorarea cu 50% a măririi reale cu 70% conduce la 35% în plus față de nivelul impozitelor și taxelor locale din anul anterior, adică mai mult decât 30%, cu cât a anunțat municipalitatea că se măresc la sfârșitul anului trecut. Explicația ar trebui să fie simplă, deși ne temem că nimic nu mai e sigur cu atâta confuzie în finanțele administrației publice locale. Până și angajații primăriei se tem acum de un dezastru inclusiv în colectare, după haosul creat în normare. Înainte de a trece prin CL mărirea de taxe și impozite, primăria condusă de Mircia Gutău a operat total netransparent. În plus, a ales și un moment (Sărbătorile de iarnă) în care atenția publică era puțin vigilentă și pentru modificarea zonelor de impozitare. Dacă în anumite situații măsura poate că ar fi fost justificată, în altele nici vorbă de vreun temei, ele nebeneficiind nici în prezent de banale utilități.

Revenind la situația generată de răzgândirea primarului (forțată de revolta râmnicenilor și nu de conștiința, ori buna lui credință), trebuie spus că situația adoptării bugetului local în condiții limpezi din punct de vedere legal tocmai a fost aruncată în aer. Bugetul de Stat pentru 2018 a fost adoptat de Parlament vineri, 22 decembrie 2017, fiind publicat în Monitorul Oficial pe 3 ianuarie 2018. Conform legii finanțelor publice locale nr 273/2006 actualizată, “micșorarea măririi” taxelor și impozitelor locale anunțată miercuri 7 februarie 2018 de primar este tardivă ca măsură legală, cu efect real și direct în proiectul de buget local pentru anul în curs cvasitotal impredictibil, ea depășind termenul de 15+15 zile prevăzut pentru parcurgerea pașilor obligatorii în adoptarea actului normativ de către Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. În cazul în care modificarea va fi totuși operată și adoptată de CL, trebuie reluată procedura de trecere prin dezbatere a noului proiect de buget rezultat. Prezenți în sală, reprezentanții PNL Râmnicu Vâlcea au anunțat că solicită în continuare revenirea în totalitate la nivelul de impozitare din 2017. Reprezentanții USR au anunțat, de asemenea, că vor contesta în Contencios Administrativ hotărârea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea de la finalul lui decembrie 2017 prin care a fost stabilită majorarea taxelor și impozitelor locale.


NOTA BENE! La alegerile locale din 5 iunie 2016, Mircia Gutău a fost votat de 16.724 din cei aproape 40.000 de râmniceni prezenți la vot (41% voturi din 44% prezență la vot). A ajuns primar doar pentru că a avut cu 3.600 de sufragii în plus față de ocupantul locului secund, pentru că legea a fost modificată aberant, câștigătorul alegerilor fiind stabilit dintr-un singur tur și pentru că, la nivel local, o importantă parte din electoratul nehotărât a fost manipulată în favoarea lui. Chiar și așa, el trebuie să fie primarul tuturor râmnicenilor, nu doar al celor care îl susțin, cu atât mai mult cu cât ei sunt minoritari!

LĂSAȚI UN MESAJ