La fiecare probă de ski și snowboard, masculin și feminin, organizatorii și partenerii oferă premii în bani concurenților clasați pe podium.
Cel mai frumos domeniu schiabil din România va fi animat în week-end de o nouă ediție a Open-ului de Slalom Paralel la ski și snowboard. Ca și anul trecut, la start se vor alinia concurenții adulți (vârsta minimă 16 ani) înscriși gratuit. În parteneriat cu Orange România, organizatorii de la Ski Resort Transalpina oferă primilor trei clasați la fiecare probă sportivă, atât masculin, cât și feminin, 12 premii în bani astfel: 600 lei pentru primul loc, 300 de lei locul al doilea și 200 de lei locul al treilea.
Anul trecut, competiția a fost una foarte aprigă, în special proba de snowboard masculin în care spectaculoșii rideri Bogdan Rusu și Alin Vlădulescu au fost departajați de o sutime de secundă (în fotografie). Regulamentul și alte detalii despre concurs pot fi descărcate online de la adresa www.trans-alpina.ro. Formularele de înscriere pot fi ridicate și în dimineața concursului, de la Casieria SRT, începând cu ora 9.00 și se vor depune completate si semnate la Școala de Ski și Snowboard SRT aflată la stația intermediară, termenul limită pentru validarea înscrierilor fiind sâmbătă, 3 februarie, ora 10.45.